"Din cosiţă floarea-I cântă,

Nouă-mpărăţii ascultă."

Ileana Cosînzeana

- 1872 -


* Între admiraţie şi hulă, cuvintele-şi pierd din curatul izvorului, încărcându-se de zgura arderilor luciferice.

* Învaţă să alegi din ceea ce eşti şi fii ceea ce ai ales.

* Învaţă să înveţi.

Învaţă să priveşti în natura ta.

* Strălucirile violentează. Frumosul înnobilează.

Ioan Mircea Popovici, 14 mai 1996

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"La o sută de ani de la moarte, Miron Pompiliu e cunoscut mai mult ca folclorist decât ca poet. Sintagma de „prieten al lui Eminescu” a umbrit apoi aproape definitiv creaţia sa poetică, destul de bine cotată în cadrul societăţii Junimea, unde era socotit printre talentele de frunte pe care le-a descoperit gruparea şi care s-a validat în cadrele ei. Ce ştim astăzi despre această creaţie? Nu prea multe, deoarece opera nu i s-a mai retipărit de atunci, rămânând îngropată în coloanele revistei Familia(unde a debutat), în paginile revistelor Traian şi Columna lui Traian, Federaţiunea, Concordia şi Albina, de unde este arareori scoasă la lumină şi adusă într-o discuţie contemporană. Se pare însă că fiecare poet are un moment al lui de glorie, un moment în care înseamnă ceva, în care poetul respectiv aduce ceva nou. Socot că acest moment al lui Miron Pompiliu în poezia românească nu e nici cel al Familiei şi nici al Convorbirilor literare, ci al unei reviste total necunoscute biografilor săi şi chiar exegeţilor actuali. E vorba de prezenţa sa, imediat după trecerea în România, în vara-toamna anului 1868, cu şapte poezii originale în paginile Perseverenţei de la Bucureşti, condusă de Al. Candiano, viitorul general de la 1877 şi erou al revoluţiei de la Ploieşti. Cunoscut cu un an înainte la Budapesta, unde Al. Candiano a venit să sondeze opinia tineretului român universitar într-o misiune patronată de I.C.Brătianu, al cărui director de cabinet era, în legătura cu poziţia ardelenilor faţă de pactul dualist, M. Pompiliu îl va însoţi pe acesta în misiunea sa în Munţii Apuseni, iar apoi va trece el însuşi munţii în 1868, primind o misiune politică din partea lui G. Bariţiu, printre ceangăii din Moldova. La terminarea ei, el va intra în redacţia Perseverenţei, publicând acolo şapte poezii pe care nu le va relua niciodată, rămânând îngropate pentru totdeauna aici şi putând fi deci considerate aproape sau ca şi inedite. Ele sunt: Un răsunet, nr. 38/1868, o replică dată Răsunetului lui A. Mureşanu, 3/15 Mai (nr. 39), Românul întemniţat (nr. 40), O voce (nr. 46), La poeţii români (nr. 56), La Transilvania (nr. 65) şi Umbra lui Vlad Ţepeş (nr. 52). Pentru forţa mesianică şi răzvrătită care le cutreieră şi pentru că sunt, aşa cum am spus mai sus, aproape necunoscute, reproducem acum cinci dintre ele, din dorinţa de a le face cunoscute şi mai cu seamă, de a atrage atenţia publicului cititor asupra momentului 1868 din poezia română, moment pe care Miron Pompiliu îl ilustrează cu deosebită elocvenţă." (Mircea Popa)

Ţărmul cu poveşti




de aici
povestea-ncepe
cu o pagină de basm
"din cosiţă floarea-i cântă, nouă-mpărăţii ascultă"
cine este Năzdrăvana? Ghici de ştii
de nu
citeşte, bob cu bob
şi strop cu strop
până înţelegi cum este
"în bucurie, să fie!" - YMP



~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Codreana Sînzieana
 (fragment)

Era odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti. Pe când lupii cu oile în staul se culca şi ciobanii cu împăraţii şi craii la masă verde ospăta. Pe când un soare apunea şi altul răsărea.
Era, dragii mei oameni buni, un  om. Omul acela o fi fost acum, să nu minţesc, da zău, o fi fost de-o sută de ani, dacă nu şi mai bine cu vreo douăzeci; femeia lui aşijderea, era bătrână, ca nu ştiu cine să spun; era ca Sfânta Vineri; şi din tinereţe până la adânci bătrâneţe ea nu făcuse nici un copil. Şi cine ştie ce-s copiii la casa omului numai acela poate să priceapă întristarea cea nemolcomită a babei şi-a moşneagului celui pustiu. Ce n-a făcut moşneagul bietul, doară doară i se va îmbucura şi lumina casa cu ceea ce dorea aşa de mult. Făcut-a pomană pe la mănăstiri şi biesrici, dat-a liturghii la 7 biserici, adus-a preoţi cu bărbi albe-albe, că ei sunt mai sfinţiţi şi mai cu priinţă la rugăciune ş-a făcut feştanie şi maslu. Da toate n-au avut nici un folos. Apucatu-sa baba de vrăjitorii şi descântece. Care meşteră-n vrăji a rămas nechemată de babă, să fi fost departe de acolo chiar cale de o săptămână de zile? Şi crezi că a rămas o buruiană din cele culese la ziua sfintei cruci şi puse în podul casei, nefiartă nebosconită de dânsa? Cum vă spun ce n-a făcut?! Da degeaba; toate acele n-au prins nimic.
Aşa moşneagul într-o zi lăsată de Dumnezeu, întristat şi pus pe gânduri, zice cătră babă: ...



~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ILEANA COSINZEANA
          -1872-
(fragment)

Din cosiţă floarea-i cântă,
Nouă-mpărăţii ascultă.


Era odată în vremile de demult un împărat. Barba lui ca omătul faţa sbârcită şi capul său plecat înainte, arătau că este un om de o vârstă înaintată. Trei fete ce avuse, le măritase după alţi trei împăraţi tineri şi vestiţi în lume, acum nu-i mai rămăsese altă grije pe cap, decât să încredinţeze fiului său stăpânirea ţării.
Bătrânul împărat, simţin că din ce în ce slăbeşte mai mult şi că nu este departe ceasul de pe urmă, chemă lângă patul său pe fecior şi-i zise: Fătul meu, mie mi-a sosit ceasul despărţirii de viaţa aceasta, deci înainte de a închide ochii pentru todeauna, am socotit de bine să te chem, să-ţi dau câteva sfaturi părinteşti şi binecuvântarea cea de pe urmă.
Scaunul meu împărătesc rămâne pe seama ta, fii dar înţelept şi cugetă bine, cum ai să cârmuieşti ţara aceasta, poartă-te cu oamenii ca un stăpân bun la inimă şi îndurat ca un tată cu milă către fiii săi.

Pe lângă aceste încă un lucru, dragul tatei; când vei vrea să faci băi vara în apă…




(sursa foto: arhiva YMP)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postări (Atom)